În copilărie am avut parte de o consolă de jocuri la care erau legate 2 joystick-uri cu care controlam ori un supererou ori o maşină/avion. În prezent, toate jocurile ce rulează pe computer pot fi jucate în faţa monitorului şi cu joystick-ul pe birou ca alternativă la tastatură sau echipamente ce reacţionează/răspund ca în realitate - volan cu vibraţii şi force feedback, pedale etc. Nu sunt un împătimit al jocurilor pe calculator, dar am auzit de Sims, jocul în care aveai în grijă un personaj. Am jucat puţin un joc de strategie cu caracter economic, Stronghold, în care mi-am construit un regat şi l-am administrat aşa cum am ştiut mai bine … din faţa monitorului şi a tastaturii.

De când m-am conectat la Internet am folosit chat-ul, mi-am făcut conturi pe diferite forumuri sau reţele sociale. Între timp reţelele sociale au evoluat la stadiul de realităţi virtuale 3D. Aşa au apărut lumi virtuale ca SecondLife sau eRepublik (dezvoltat de George Lemnaru şi preluat în toamna lui 2006 în proporţie de 75% de Alexis Bonte). Cu cât aceste realităţi virtuale sunt mai interactive, dau posibilitatea transpunerii violenţei din viaţa reală în spaţiul virtual.

Au apărut agregatoare care adună la un loc toate profilele de pe reţelele sociale unde un user are cont, permiţându-le prietenilor din alte reţele să vizualizeze şi celelalte profile (bineînţeles, dacă user-ul îşi dă acordul). Având la dispoziţie un nick-name sau o adresă de mail poţi verifica existenţa vreunui prieten sau contact pe vreuna din reţelele sociale.

Multe proiecte au avut parte de o transpunere în realitatea virtuală -vezi proiecte ca LifePlus- , ceea ce permite utilizatorilor să se integreze în peisaj şi să interacţioneze cu agenţi virtuali. Aşa a apărut conceptul de e-vizitator.

Photo credits: Pargon

Restrâns, cercetătorii din intreaga lumea au creat realităţii virtuale în care 2 persoane aflate la distanţă una de alta, puteau face sex şi chiar simţi ca în realitate. Bineînţeles, ăsta e doar un exemplu, proiecte sunt multiple.

Pe viitor, nu ne putem aştepta decât la integrarea tuturor acestor aspecte în realităţi sociale virtuale, atunci când tehnologia necesară va fi la dispoziţia majorităţii. Nu ne va mai mira faptul că, prin intermediul unui HMD, a unor cyber gloves şi alte accesorii, ne vom transpune în realităţi sociale virtuale pentru a interacţiona direct cu prietenii aflaţi la distanţă, la o partidă de şah sau pentru a împărtăşi idei în faţa unor panorame făcute în cine ştie ce drumeţii sau pentru a achiziţiona cine ştie ce produs. Exemplele pot fi multiple.

Blog Reactions

Într-o zi, după obişnuitul program corporatist, corporatista pitzi urcă în metrou de la Pipera şi se postează lângă una din uşi, la bară - nu aşa cum cred mulţi dintre voi - în picioare, iar pe scaunul de lângă îşi aşează geanta cu laptopul. Se înfig muncitorii, muncitoarele, toată suflarea de la multinaţionale să prindă un loc pe scaun. Ea nimic! Geanta e prea grea pentru ea pentru a o ţine în mână şi refuză înţepat pe oricine îndrăzneşte să ceară locul. Într-un târziu, după 3-4 dispute cu călătorii ce vroiau să stea jos, găseşte soluţia salvatoare. Se aşează ea pe scaun şi îşi mută geanta în braţe.

Scena se repetă pe linia tramvaiului 25. De data asta, un gospodar angajat la patron şi-a postat traista pe unul din scaune, el rămânând în picioare. Tare-n clonţ răspundea tuturor celor ce îl abordau în legătură cu locul că el nu doreşte să stea jos, dar că nu are de gând nici să îşi mute traista. Vorbea trascăul din el. A cedat într-un târziu la miştourile unui dolofan.

Propun regiilor de transport să amplaseze îm mijloacele de transport în comun suporturi pentru bagaje, la fel ca la autocare, precum şi preşuri pentru animale.

Blog Reactions

… sunt spoturi publicitare parodiate de oameni creativi care ştiu să se joace cu ideile. Pentru o mai buna întelegere vedeţi şi Budai Beer care a rupt în două audienţa pe youtube.com sau clipul de mai jos (pe care îl postez la insistenţele unei prietene, fostă colaboratoare pe blog)

“Ăsta-i cortu’ meu, băi!” :))

Aici puteţi vedea care-i treaba cu clipul de mai sus.

Tony Soprano’s Chevy Suburban is up for grabs on eBay, with the bidding starting at $30,000. [de aici]

În week-endul ce a trecut am avut ocazia să merg cu prietenii mei din clubul de turism Muntenia Bucureşti într-o escapadă în masivul Iezer Păpuşa. Am plecat de vineri după-amiază şi ne-am întors duminică după-amiază. Transportul s-a făcut cu autocarul, iar de cazat ne-am cazat la Cabana Voina, o cabană mai aproape, ca regim, de hotel decât de cabană.

Sâmbătă, la ora 5.00 a.m., toţi cei doritori să parcurgă traseul prestabilit (culmea Văcarea - stâna Văcarea - monumentul Crucea Ateneului - vf. Roşu - vf. Iezer) înainte de plecarea din Bucureşti s-au trezit, pentru ca în aproximativ 1h să se dea startul pe traseul marcat cu bandă roşie, ce urcă pe culmea Văcarea, pe o ploaie măruntă, care mai tărziu s-a transformat în zăpadă (moină). Traseul începe cu o pantă înclinată şi dă într-un drum forestier, pe care îl întretaie de nenumarate ori. Nu după mult timp după ce am început ascensiunea, la o altitudine de aproximativ 1100 m, a început să ningă cu fulgi mari, zăpada aşternându-se peste copacii din jur si pe covorul de frunze uscate proaspăt plouate.

După aproximativ 40 de minute de ascensiune prin pădure, condiţia fizica nu mi-a mai permis să continui, aşa că m-am văzut nevoit să cobor la cabana, ceilalţi continuând cu gândul de a ajunge la Crucea Ateneului şi de acolo în vf. Iezer, din păcate, datorită vremii şi ei au fost nevoiţi să se întoarcă.

Am reuşit sa ajungem la Cota 1887m. Să nu credeţi că am văzut altceva în afară de ceaţă. Am renunţat şi ne-am întors pe acelaşi traseu. [...]

Coborârea până la cabană nu a durat mai mult de 20 de min. şi nu am întâmpinat probleme. După încă vreo 2 ore de somn, am hotărât să încerc traseul marcat cu cruce albastră împreună cu C., spre lacul Iezer, prin Valea Râului Târguşor. Am plecat în jur de ora 10.00 a.m., prin zăpada proaspătă, urmând drumul forestier ce urca paralel cu râul. Nu după mult timp am ajuns la punctul, de unde pleacă şi traseul spre Cabana Cuca. Până aici drumul e accesibil auto, iar porţiunea spre (fosta) Cabana Bătrâna e închisă accesului vehicolelor.

Spre cabana Bătrâna drumul urcă lin printre brazi şi, pe parcurs pot fi văzute săritori artificiale pe cursul râului, ce formează în spatele lor lacuri ce încântă privirea. Am fost norocoşi şi am avut ocazia să vedem în zbor doi şoimi carpatini care au plutit deasupra noastră pentru puţin timp. După o oră şi ceva de mers am ajuns la ceea ce era odată Cabana Bătrâna. Cabana Bătrâna, acum o ruină, nu mai există ca amplasament turistic de câţiva ani, distrusă fiind de o viitură, ale cărei urme sunt vizibile şi acum, viitură ce a rupt drumul forestier care traversa râul. De aici, am mai mers preţ de vreo 20 de min. şi am decis să renunţ din nou, deoarece stratul de zăpadă era din ce în ce mai gros pe parcurs şi înaintam în munte, iar condiţia fizică şi-a spus din nou cuvântul. C. a continuat drumul singur ca un temerar experimentat în ale drumeţiilor montane.

M-am întors şi am mai zăbovot din când în când să mai admir peisajul şi să inspir adânc din aerul curat al muntelui. Părându-mi rău de posibilele privelişti, pe care aş fi putut să le văd dacă aş fi parcurs până la capăt unul din cele două trasee, am decis să mă îndrept se Cabana Cuca. Imediat ce se intră pe traseul spre Cabana Cuca, din punctul unde drumul ce vine de la Voina se desparte în două, pe versantul din partea dreapta se pot vedea urmele unei defrişări masive. Am străbătut drumul spre Cuca împreună cu câţiva membrii ai clubului Muntenia. Drumul e segmentat de un curs de apă pe alocuri şi urcă lin spre cabană. La fel ca şi pe drumul ce merge spre fosta cabană Bătrâna sunt prezente săritori artificiale pentru a mai domoli puterea de curgere a râului. După aproximativ o oră jumătate am ajuns la Cabana Cuca, unde ne-am încălzit cu câte un ceai sau vin fiert. La Cuca nu se găseşte de măncare, doar ceai cald şi vin fiert pe timp de iarnă; încălzirea se face la soba cu lemne, iar bucătăria cabanei dispune doar de un aragaz cu butelie. Nu e legată la reţeaua de curent electric.

După 20 de min. de zăbovit, am luat-o cătinel spre Voina, unde am ajuns în jur de ora 16.00 p.m. Ghetele s-au dovedit rezistente şi de această dată, nici pic de apă nu a pătruns înăuntru, iar parazăpezile au fost mai mult decât utile.

Duminică, la plecare, ne-am oprit la barajul Râuşor pentru câteva cadre după care ne-am continuat drumul spre jungla urbană, numită Bucureşti.

P.S. De vânzare:
o pereche de bocanci Whole Earth
mărimea 41
talpă de Vibram
întărituri de GoreTex
stare excelentă, impermeabili
chinuiţi doar în excursia de mai sus şi în Ciucaş
Preţ 150 RON, negociabil.

În afară de Peştera Moşului şi noul schit ridicat în urmă cu doi ani, aici mai pot fi văzute un bazin pentru apa săpat în piatră de daci, precum şi imaginea unui cavaler trac pe o stâncă conturată de locuitorii aşezământului monahal cu vopsea. Undeva, mai sus de mănăstire, se găseşte o troiţă ridicată pe la 1300, care se spune că ar fi făcătoare de minuni. Pe o lespede de piatră din apropierea troiţei se pot vedea urmele unor paşi, care se presupune ar fi ai lui Negru Vodă.

Nume ca cel al lui Vlad Ţepeş, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu sau Doamna Margarita, soţia lui Negru Vodă, sunt legate de acest loc. (mai multe)

[Tracker pentru Turism/eTourism]