Undeva pe linia tramvaiului 25/Blvd. Timişoara (cumva vis-a-vis de supermarket Albinuţa şi la câteva sute de metri de strada Moineşti), de vreo 2-3 săptămâni s-a deschis o terasă de vară, în stil mediteraneean cred eu că se vrea.
Terasa e plasată între o spălătorie auto de tablă şi ceva depozite de materiale de construcţii. Este acoperită cu prelată/perdea de in, are LCD-uri, precum şi separeuri din perdele, gen cort turcesc. Nu ştiu cum se cheamă, dar nu m-ar mira dacă lumea i-ar spune “La Perdeluţe” sau “La Perdele”.
Amplasamentul e strategic: vine omul la spălătorie şi, cum trebuie să aştepte până e gata treaba, se duce la un suc. Din punctul de vedere al patronilor, evident. Pare genu’ de afacere iniţiată de băieţii care au făcut bani dă pă internet.
Într-o zi, după obişnuitul program corporatist, corporatista pitzi urcă în metrou de la Pipera şi se postează lângă una din uşi, la bară - nu aşa cum cred mulţi dintre voi - în picioare, iar pe scaunul de lângă îşi aşează geanta cu laptopul. Se înfig muncitorii, muncitoarele, toată suflarea de la multinaţionale să prindă un loc pe scaun. Ea nimic! Geanta e prea grea pentru ea pentru a o ţine în mână şi refuză înţepat pe oricine îndrăzneşte să ceară locul. Într-un târziu, după 3-4 dispute cu călătorii ce vroiau să stea jos, găseşte soluţia salvatoare. Se aşează ea pe scaun şi îşi mută geanta în braţe.
Scena se repetă pe linia tramvaiului 25. De data asta, un gospodar angajat la patron şi-a postat traista pe unul din scaune, el rămânând în picioare. Tare-n clonţ răspundea tuturor celor ce îl abordau în legătură cu locul că el nu doreşte să stea jos, dar că nu are de gând nici să îşi mute traista. Vorbea trascăul din el. A cedat într-un târziu la miştourile unui dolofan.
Propun regiilor de transport să amplaseze îm mijloacele de transport în comun suporturi pentru bagaje, la fel ca la autocare, precum şi preşuri pentru animale.
Un individ trecea printr-o pădure. La un moment dat vede un tuciuriu legat cu frânghie de mijloc atârnat de o cracă.
- Ce faci acolo băi, omule?
- Nu vezi mâncaţi-aş? M-am spânzurat!
- Păi nu aşa băi, omule, de gât e garantat!
- Am încercat, dar mă sufoc!
Dacă fiecare braduţ ar fi convertit la curentul emo cu siguranţă vor fi din ce în ce mai puţini, luând în calcul talentul lor de a se înţepa.
Unii îşi numesc copiii după personajele din telenovele, pseudo-investitorii în turism îşi etichetează bombele vilele cu nume hilare, oportuniştii gata oricând de un tun îşi deschid berării cu nume de anchete, iar pseudo-investitorii ‘telectuali cititori de Libertatea şi de etichete de hârtie igienică din Cartierul Dămăroaia se dau inteligenţi.
… în timp ce adevăraţii intelectuali ai cartierului îşi schimbă regulat poziţia între 4 scânduri cu mai multe cuie.
Î: Cum se sinucide o blondă?
R: Îşi clădeşte hainele şi se aruncă de pe gramadă jos!
Decor autohton vs. restul Europei
Majoritatea românilor sunt victime ale societăţii de consum, dovadă stau creditele de consum în număr foarte mare, în special pentru electrocasnice, parcările neîncăpătoare, boom-ul imobiliar, vestimentaţia mult mai sofisticată a tinerilor români faţă de cei din vest şi cheltuielile excesive în acest sens. Jumătate din ei îşi evidenţiază avutul spre invidia celeilalte jumătăţi … de la treningu’ de fâş de firmă la bemveul tunat, fenomen prost asociat cu reuşita socială sau cu cea existenţială. Pentru ei contează numărul, cantitatea şi preţul.
În ţările europene vestice un tânăr poate trece o vară cu două perechi de pantaloni şi câteva tricouri nepretenţioase, pe când în România dacă nu scrie Nike, Zara sau Levi’s pe tine nu mai bate briza mării şi nici nu mai iese soarele ca să te poţi lăuda cu ochelarii pe care ai dat un milion.
Alternative
Lucruri de calitate şi cât de cât ieftine se pot găsi dacă ştii unde să cauţi. De exemplu, în Pajura, pe partea cu Rompetrol şi vis-a-vis de Penny Market, e o fabrică de textile care are magazin de desfacere propriu, unde se pot găsi haine ok, mai mult pentru femei ce-i drept, la preţuri convenabile pentru orice buzunar.
Gama pentru bărbaţi e destul de restrânsă, de la tricouri de bumbac, la cămăşi de costum, ciorapi etc. şi chiar bluze din polar. Ca să vă faceţi o idee, un polar de aceeaşi calitate ca cele pe care le poţi găsi la magazinele cu echipament montan la preţul de 150 - 180 RON, costă aici doar 30 RON. Un tricou care la export merge cu 4 GBP e doar 1o RON.
De menţionat că hainele sunt făcute pentru export, mai exact Anglia, şi comercializate în magazinul fabricii cu condiţia să li se îndepărteze eticheta.
De altfel, cu un pic de imaginaţie, îţi poţi crea propriul tricou cu logo sau poţi asorta un tricou simplu cu o cămaşă şi un pantalon decent. Mi se pare anormal să cheltui mai mult de 100 - 150 RON pe o pereche de pantaloni sau mai mult de 200 RON pe o pereche de încălţări. Bine, acum, fiecare cu standardele lor, dar voba aceea, fudulia se plăteşte.
Doi telefonişti montau o linie telefonică prin deşert. Pe cel de jos îl înţeapă un scorpion în p**ă. Cel de pe stâlp leagă repede un telefon la linie şi cere un doctor.
Cel de pe stâlp (S):
- Doctore, colegul meu a fost înţepat de un scorpion, ce să fac?
Doctorul (D):
- În trusa medicală, în stânga, este o sticluţă. Să bea conţinutul!
Cel de jos (J):
- Ce-a zis, mă?
S: - A spus că în trusa medicală, în stânga, este o sticluţă, bea conţinutul!
J: - Nu este nici o sticluţă!
S: - Doctore, nu este nici o sticluţă!
D: - Atunci este o alifie maro. Să se ungă cu ea!
J: - Ce-a zis, mă?
S: - A zis să te dai cu alifia aia maro.
J: - Nu este nici o alifie!
S: - Doctore, nu este nici o alifie!
D: - Atunci tre’ să sugeţi locul unde a fost înţepat!
J: - Ce-a zis, mă?
S: - A zis că mori.
… sau mai bine zis la paştele cailor.
Mesaj către vandali: mă, băieţi, nu vă mai băgaţi la curenţi slabi că nu e nici un fun, măcar să faceţi şi voi subiect de ştirile de la ora 5.
La interviu:
- Sunteţi căsătorit?
- Nu.
- Ne pare rău, noi avem nevoie de persoane care sunt obişnuite să se subordoneze!
Studenţii
Experienţa este totul când vrei să avansezi profesional. Dar ce te faci când, student fiind, nu ai ocazia de a acumula experienţă pentru că eşti considerat din start pierdere de timp?
De câteva ori am fost pus în situaţia de a apela la câte o cunoştinţă pentru a beneficia de o adeverinţă de practică pentru facultate. Şi când spun adeverinţă de practică nu mă refer şi la practica propriu-zisă, pentru că firma respectivă ar fi pierdut timp şi bani pentru a mă lămuri pe mine. Alţii au insistat, cine avea relaţii găsea, cine nu … se mulţumea cu lucrări teoretice şi mult studiu.
Realitatea românească
Azi, când te duci la vreun interviu ţi se cere o anumită experienţă în domeniul în care doreşti să lucrezi. Aşa merg treburile pentru ocuparea de noi posturi. Dar companile care cer asta nu sunt dispuse să te pregătească pe tine sau pe alţii pentru job-ul dorit pentru că la fel: pierd timp, implicit bani.
Trebuie să fii un autodidact şi să le ştii pe toate. Deşi când cauţi un loc de practică, ca student, ţi se întoarce spatele pentru că este considerată o pierdere de timp. Mulţi nu văd avantajul unei astfel de posibilităţi. Îţi faci o imagine, atragi oameni de pe urma cărora poţi câştiga. Mulţi prind din mers şi practic, o dată integraţi în echipă, nu mai au nevoie de cine ştie ce training.
La un moment dat, am vorbit de oameni revoltati la locul de munca. Ei sunt rezultatul dezinteresului companiilor. Cândva au avut nevoie de câteva ore de practică pe săptămână, li s-a trântit uşa în nas, s-au descucat cum au putut şi au ajuns la concluzia că e normală atitudinea lor faţă de companiile la care lucrează, ca o răzbunare la atitudinea generală a companiilor.
IMM-urile
Firmele româneşti nu dau încă dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte informaţiile cu caracter public, iar de transparenţa actului de decizie nici nu se pune problema.
Dacă a-ţi deschide o afacere e foarte simplu, nu la fel de simplu se pun la dispoziţie şi informaţii despre afacerea respectivă. Pentru că, de obicei, patronii sunt indivizi care cred l-au luat pe Dumnezeu de picioare, iar ceea ce fac ei nu e de restul lumii. Acest timp de oameni sunt genul care îşi protejează ceea ce dobândesc de la alţii, nu prin munca proprie.
Lăsând la o parte afacerile de mici dimensiuni, de familie în majoritatea cazurilor, nici cele de nivel mediu nu realizează că transparenţa poate câştiga încrederea partenerilor de interes şi astfel poate îmbunătăţii relaţiile cu investitorii.
Transparenţa în cadrul IMM-urilor nu poate fi decât un motor pentru schimbarea internă şi un bun etalon pentru managementul riscului şi nicidecum o risipă de timp şi bani.
Un schelet intră într-un bar. Toată lumea rămâne cu gura căscată, se uita fix la schelet. Scheletul se îndreaptă spre bar - cling, cling - şi îi cere barmanului:
- O bere şi un mop, te rog!
Deşi de la ultima însemare despre viaţa de noapte a trecut ceva timp, am mai fost pe ici pe colo, dar nu mi-a fost la îndemână să scriu despre asta.
Eh, vineri seara am avut parte de QPub … de clubul QPub. Un nume ales aiurea, din puctul meu de vedere, pentru că în pub nu se bagă hausăreală (are Cake un pasaj în postul ăsta despre fenomen) şi nici nu se dansează pe mese. Se văd meciuri, se bea bere şi se serveşte uneori şi mâncare (light meals). Singura legătură cu pub-ul e că e structurat ca atare: camere (public rooms) care comunică între ele.
Deşi se anunţase un Valentine’s Day Weekend Party, zăpada a reuşit (sau poate amenzile la băuturi sau poate aşa e vineri noaptea prin cluburi sau poate că oamenii s-au săturat de fitze şi caută distracţia la ei în cartier, lucru recunoscut într-un articol din EVZ de proprietarul The Office, Petru Berciu) să ţină în casă amatorii de distracţii nocturne orientaţi către QPub. Deşi era deja aproape de miezul nopţii, clienţii se lăsau aşteptaţi. Încet, încet au apărut oamenii şi aproape că s-au ocupat toate mesele din încăperea cu barul. Whisky şi vodcă se găseau pe toate mesele … ce să-i faci, oamenii trişti trebuie să se veselească cumva.
Nu au lipsit măscăricii cu freze de struţ şi ochelari de soare în lumina aia difuză, nici animatoarele plictisite care dansau pe bar, nici chelnăriţele care-şi dădeau ghionturi şi se râdeau de unul şi de altul. Sincer, acum cu gerul ăsta nu prea ai ce vedea prin cluburi.
M-am distrat teribil vara trecută, când am fost într-unul din cluburile în aer liber de pe malul Herăstrăului, dinsprea strada pe care e şi ambasada chineză, şi culmea, toate gagicile tipele era gătite aranjate după acelaşi tipar: pantaloni scurţi (cu o palmă sub bucă, ca lungime), pantofi cu toc înalt şi gros, maieuţ şi freză cu moţ. Nu că nu mi-ar fi plăcut, dar să vezi atâta lipsă de inspiraţie la un loc e chiar hilar!
Deşi remarcasem colajul de fotografii de ceva vreme, abia acum am avut timp să îl văd până la capăt. Şi spre mirarea mea, văd că acest mânuitor neîndemnatic de drapel dă închiderea programului.
Problema e că, deşi poza e făcută publică, a fost preluată fără a se specifica sursa! Autorul clipului a fost identificat, urmează să purtăm o discuţie ca între doi oameni vaccinaţi.
Deja e un obicei bătut în cuie să asortezi pregătirile de sezon cu tot cu sărbători, cu câte un SMS care mai de care mai artistic, vorba vine … Ca naţie avem o înclinaţie deosebită spre poezie, de la ăl cu ţâţa-n gură pân’ la ăl cu maneaua la gură!Supărator este faptul că multe dintre mesaje se repetă an de an, de unde tragem concluzia că ştim foarte bine să reproducem ce auzim, dar nu suntem capabili să punem cap la cap de-o urare simplă şi cuprinzătoare în acelaşi timp.
Să facem o analiză a unor urări decente, dar copilăreşti, dar care ascund depravarea umană (!?!):
Se zvoneşte că pe seară,
Cineva o să apară,
Pe furiş şi fără ton,
Pe fereastră sau pe horn,
Vine, vine Moş Crăciun,
Să-ţi vestească un an bun,
Bucurii şi sănătate
Şi să ai succes în toate!
Ok … bucurii, sănătate, succese sunt tipice urărilor româneşti. Dar poate moşul ăsta nu mai nimereşte nici fereastră, nici horn, beat fiind; nu de alta, dar se cunoaşte apetitul pentru licori dionisiace în sezon. Şi sincer, nu mai vine cum venea odată, pe furiş şi fără ton, vine anunţat la TV, la radio, pe internet, în ziare şi reviste. Toate companiile se folosesc de imaginea lui pentru a vinde şi judecând din punct de vedere al vânzărilor de pe urma campaniilor de marketing, acestea se pot aştepta la un an mai bun şi la succese, nicidecum un muritor de rând, care strânge din … buzunare să poată avea un Crăciun cât de cât decent.
La mulţi ani cu veselie,
Sănătate pe vecie,
Casa plină cu bucate,
Dragoste pe săturate,
Bani la greu, noroc cu caru,
La multi ani şi sus paharul!
Cum spuneam mai sus, se cunoaşte apetitul pentru licori dionisiace acum în sezon; noroc că mai există scăparea asta: ne bem minţile şi ne lăsăm pradă delirului etilic în care avem de toate … curaj, noroc, bani, suntem darnici cu toată lumea şi sătui, suntem veseli şi iubăreţi cu femeile din jur .
Moş Crăciun cu suflet bun,
Sa vă aducă în Ajun,
Carduri VISA Diamant,
Carnavaluri pe la Rio,
Brazilience-n custodie şi …
Haide, gata cu VISAtul,
S-a mai ars şi cozonacul!
… şi după aia ne trezim şi realizăm că ne-am îmbătat cu vise, am făcut promisiuni pe care nu le putem onora şi ne-am golit sufletul. Moş Crăciun a ajuns un porno rock star! Din cauza lui se arde cozonacul bunicelor şi leşină mămicile la cine ştie ce striptease-show acum de sărbători. Urarea de mai sus mai că te îndeamnă să devii dependent de valori şi aventuri de lux, să alergi şi să te zbaţi cu orice scop să faci bani, în loc să te bucuri de viaţa pe care o ai de trăit fără să devii un sclav al muncii. Dar stai, era o glumă, un vis din care iar ne trezim trişti. De ce să alergăm după cai verzi pe pereţi, când bucuriile stau în lucrurile mărunte?
Nici amatorii de porn nu au rămas indiferenţi şi au făcut urări tematice:
La Crăciunul care vine îţi urez să f*** virgine
Femei bune şi frumoase, bulănoase şi ţâţoase.
Dacă ţi se pare greu, îţi urez să le f** eu!
Am rămas fără cuvinte, am zâmbit viclean şi-am dat mai departe , pentru că sunt un om simplu din popor şi mă distreză umorul ăsta românesc de turmă (până la o limită, bineînţeles), umor de care avem parte fie că vrm, fie că nu!
Închei prin a vă atrage atenţia că ştiu de glumă, dar îmi place mie să fac satiră ca să mă dau dăştept în faţa prostimii!
Later update: se grăbeşte lumea să facă urări de Anul Nou, după cum se poate vedea mai jos, şi nu orice fel de urări ci Y!M related.
Aho, aho, prieteni bun…
Care staţi pe mess acum…
I-a opriţi-vă din scris…
Şi-ascultaţi ce-am de zis…
Chiar de sunteţi cu DND…
BE RIGHT BACK sau NMD…
Sper să nu îmi daţi ignore…
Ca vă spun un pluguşor…
N-am intrat să te vă stresez…
Am intrat sa vă urez…
La Mulţi Ani şi fericire…
Liste de id-uri pline!
La muulti ani … aho, aho, aho,!
Deja e un obicei bătut în cuie să asortezi pregătirile 
.
