Profil virtual

… în declin sau în plină expansiune?

Acum vreo 2 luni, Bucureştiul era plin de bannere ce anunţau noi proiecte imobiliare ce aşteptau cumpărătorii pentru a se putea începe lucrările propriu-zise. În prezent, doar un singur astfel de proiect a rămas la fel de mediatizat, nemaiexistând alte bannere ale altor proiecte (deşi, conform presei, 39 de ansambluri rezidenţiale sunt în dezvoltare). Cel puţin asta am observat eu. Să fie ăsta un semn că oamenii au realizat că preţul pe care trebuie să îl plătească pentru o locuinţă într-unul din satele astea pe verticală de ultimă generaţie este unul artificial iar investitorii au renunţat la proiect din lipsă de cumpărători (greu de crezut pentru că cererea este în creştere) sau că au cooptat deja un număr suficient pentru a începe lucrările şi nu mai e nevoie de promovare agresivă?

Un român şi un ţigan îşi cumpără teren unul lângă celălalt. Două parcele la fel, pătrate, aceeaşi lungime de latură. Fiecare işi face casa pe pământul lui. Casele ies la fel, aceeaşi arhitectură, aceleaşi brizbrizuri, aceleaşi decoruri.
Stau ei şi se uită la un moment dat şi zice românul:
- A venit unu’ azi la mine şi mi-a oferit 500.000 EUR pe casă.
Tiganul, când aude începe să râdă:
- Azi a venit unu’ la mine şi mi-a oferit 1.500.000 EUR pe casă!
- Cum aşa? zice românul.
- Păi io n-am vecin ţigan!

Artificiale sau nu, aceste preţuri au deschis apetitul de a construi nu numai fondurilor de investiţii, dar şi unor afacerişti dubioşi care, sprijiniţi de neinteresul autorităţilor locale pentru planurile de urbanism şi estetică, construiesc peste noapte, nu vile aşa cum se făceau acum câţiva ani, ci blocuri de 4-5 etaje în cartierele de case. Câţi dintre cumpărători ştiu că multe dintre aceste blocuri au fost construite pe timp de iarnă (betonul nu se usucă suficient, se macină mai repede, în timp apare igrasia etc.) şi un apartament într-un astfel de bloc nu le asigură neapărat şi locul de parcare după care tânjesc din ce în ce mai mulţi conducători auto? La ce folos o ditamai investiţie într-un astfel de apartament când nici măcar nu dispui de o privelişte decentă, iar maşina o laşi parcată la câteva străzi distanţă?

Blog Reactions

Că tot am vorbit de transparenţă în business, mă întrebam de ce nu există şi la noi cataloage online cu profile de companii, dezvoltate pe lângă publicaţiile electronice de business, aşa cum sunt cele dezvoltate de către New York Times, BusinessWeek sau Reuters.

Ştiu! O să spuneţi că există multe alte surse din care se pot extrage informaţii minime, dar, din ce am văzut eu, predomină agregatoarele de anunţuri în care te pierzi tot selectând la facet-uri, plus că nici o sursă nu are organizată informaţia după un anumit standard, de obicei fiind aşa cum o introduce firma care vrea o minimă prezenţă online, ceea ce îngreunează procesul de informare.

Am observat că multe din firmele ce introduc anunţuri, în afară de descrierea domeniului de activitate, nu mai oferă nici un alt detaliu, în unele cazuri am observat că şi datele de contact lipsesc cu desăvârşire.

Îniţial, când am văzut pe wall-street.ro secţiunea Companii, am crezut că o să găsesc un catalog al firmelor despre care s-a scris în portalul respectiv, cu profilul acestora cât mai detalita, dar click-ând pe acea opţiune sunt afişate doar ştiri ce fac trimiteri la numite companii/firme.

Foto: Scott Beale (Laughing Squid)

La interviu:
- Sunteţi căsătorit?
- Nu.
- Ne pare rău, noi avem nevoie de persoane care sunt obişnuite să se subordoneze!

Studenţii

Experienţa este totul când vrei să avansezi profesional. Dar ce te faci când, student fiind, nu ai ocazia de a acumula experienţă pentru că eşti considerat din start pierdere de timp?

De câteva ori am fost pus în situaţia de a apela la câte o cunoştinţă pentru a beneficia de o adeverinţă de practică pentru facultate. Şi când spun adeverinţă de practică nu mă refer şi la practica propriu-zisă, pentru că firma respectivă ar fi pierdut timp şi bani pentru a mă lămuri pe mine. Alţii au insistat, cine avea relaţii găsea, cine nu … se mulţumea cu lucrări teoretice şi mult studiu.

Realitatea românească

Azi, când te duci la vreun interviu ţi se cere o anumită experienţă în domeniul în care doreşti să lucrezi. Aşa merg treburile pentru ocuparea de noi posturi. Dar companile care cer asta nu sunt dispuse să te pregătească pe tine sau pe alţii pentru job-ul dorit pentru că la fel: pierd timp, implicit bani.

Trebuie să fii un autodidact şi să le ştii pe toate. Deşi când cauţi un loc de practică, ca student, ţi se întoarce spatele pentru că este considerată o pierdere de timp. Mulţi nu văd avantajul unei astfel de posibilităţi. Îţi faci o imagine, atragi oameni de pe urma cărora poţi câştiga. Mulţi prind din mers şi practic, o dată integraţi în echipă, nu mai au nevoie de cine ştie ce training.

La un moment dat, am vorbit de oameni revoltati la locul de munca. Ei sunt rezultatul dezinteresului companiilor. Cândva au avut nevoie de câteva ore de practică pe săptămână, li s-a trântit uşa în nas, s-au descucat cum au putut şi au ajuns la concluzia că e normală atitudinea lor faţă de companiile la care lucrează, ca o răzbunare la atitudinea generală a companiilor.

IMM-urile

Firmele româneşti nu dau încă dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte informaţiile cu caracter public, iar de transparenţa actului de decizie nici nu se pune problema.

Dacă a-ţi deschide o afacere e foarte simplu, nu la fel de simplu se pun la dispoziţie şi informaţii despre afacerea respectivă. Pentru că, de obicei, patronii sunt indivizi care cred l-au luat pe Dumnezeu de picioare, iar ceea ce fac ei nu e de restul lumii. Acest timp de oameni sunt genul care îşi protejează ceea ce dobândesc de la alţii, nu prin munca proprie.

Lăsând la o parte afacerile de mici dimensiuni, de familie în majoritatea cazurilor, nici cele de nivel mediu nu realizează că transparenţa poate câştiga încrederea partenerilor de interes şi astfel poate îmbunătăţii relaţiile cu investitorii.

Transparenţa în cadrul IMM-urilor nu poate fi decât un motor pentru schimbarea internă şi un bun etalon pentru managementul riscului şi nicidecum o risipă de timp şi bani.

Revin după o pauză de mai mult de o săptămână. Deocamdată cu câteva chestii pe scurt … la rece, pentru că unele sunt deja vechi de o săptămână, dar care merită toată atenţia:

Şi acum ca să ne mai descreţim frunţile servim după cum urmează:

Să revin la normal … după ce am terminat cu cadourile m-am oprit ceva mai mult timp printre cărţile de la librăria Sala Dalles! Şi de curiozitate am mai frunzărit şi eu fel de fel de cărţi de la Oameni şi şoareci a lui John Steinbeck, filosofie … şi până la Pendulul lui Foucault a lui Umberto Eco.

Două cărţi mi-au atras însă atenţia.
Organizaţia secretă Soarele Negru a lui Jan van Helsing şi Corporaţiile conduc lumea a lui David C. Korten.

Vă întrebaţi oare de ce?

Deşi prima carte e un roman de ficţiune despre cel de-al treilea Reich, iar cea de-a doua carte se bazează pe aspecte reale de pe piaţa economică şi socială, ambele au ca subiect controlul lumii într-un fel sau altul (că tot se începuse pe aici o discuţie asemănătoare).

Dacă totuşi prima carte e uşor de digerat [entităţi extraterestre care guvernează lumea, forţe oculte şi tot tacâmul - îmi aduc aminte că prin liceu ne tot povestea profa de istorie că NATO ar fi o organizaţie satanică şi că americanii ar păstra o a treia bombă atomică, care ar fi trebuit detonată în cel de-al doilea război mondial, într-o capsulă a timpului], nu la fel se întâmplă cu cea de-a doua, un manifest antiglobalizare care face trimitere la realităţile economice mondiale, invenţiile occidentale actuale, etc. şi încearcă să deschidă ochii în privinţa organismelor gen Banca Mondilă, Fondul Monetar Internaţional, etc. şi asupra intereselor acestora.

Cam atât pot să spun în momentul de faţă, mai multe după ce citesc cărţile (cândva în viitorul apropiat).