Profil virtual

… în declin sau în plină expansiune?

Acum vreo 2 luni, Bucureştiul era plin de bannere ce anunţau noi proiecte imobiliare ce aşteptau cumpărătorii pentru a se putea începe lucrările propriu-zise. În prezent, doar un singur astfel de proiect a rămas la fel de mediatizat, nemaiexistând alte bannere ale altor proiecte (deşi, conform presei, 39 de ansambluri rezidenţiale sunt în dezvoltare). Cel puţin asta am observat eu. Să fie ăsta un semn că oamenii au realizat că preţul pe care trebuie să îl plătească pentru o locuinţă într-unul din satele astea pe verticală de ultimă generaţie este unul artificial iar investitorii au renunţat la proiect din lipsă de cumpărători (greu de crezut pentru că cererea este în creştere) sau că au cooptat deja un număr suficient pentru a începe lucrările şi nu mai e nevoie de promovare agresivă?

Un român şi un ţigan îşi cumpără teren unul lângă celălalt. Două parcele la fel, pătrate, aceeaşi lungime de latură. Fiecare işi face casa pe pământul lui. Casele ies la fel, aceeaşi arhitectură, aceleaşi brizbrizuri, aceleaşi decoruri.
Stau ei şi se uită la un moment dat şi zice românul:
- A venit unu’ azi la mine şi mi-a oferit 500.000 EUR pe casă.
Tiganul, când aude începe să râdă:
- Azi a venit unu’ la mine şi mi-a oferit 1.500.000 EUR pe casă!
- Cum aşa? zice românul.
- Păi io n-am vecin ţigan!

Artificiale sau nu, aceste preţuri au deschis apetitul de a construi nu numai fondurilor de investiţii, dar şi unor afacerişti dubioşi care, sprijiniţi de neinteresul autorităţilor locale pentru planurile de urbanism şi estetică, construiesc peste noapte, nu vile aşa cum se făceau acum câţiva ani, ci blocuri de 4-5 etaje în cartierele de case. Câţi dintre cumpărători ştiu că multe dintre aceste blocuri au fost construite pe timp de iarnă (betonul nu se usucă suficient, se macină mai repede, în timp apare igrasia etc.) şi un apartament într-un astfel de bloc nu le asigură neapărat şi locul de parcare după care tânjesc din ce în ce mai mulţi conducători auto? La ce folos o ditamai investiţie într-un astfel de apartament când nici măcar nu dispui de o privelişte decentă, iar maşina o laşi parcată la câteva străzi distanţă?

Blog Reactions

Carl Icahn, omul care a materializat într-o fuziune discuţiile dintre Oracle Corp. şi BEA Systems, îşi face loc în deal-ul dintre Microsfot şi Yahoo! prin achizitionarea a 5% din acţiunile companiei. Acesta va încerca să reia discuţiile dintre cele două părţi.

Nu m-ar surprinde să avem de a face cu un caz asemănător Trilulilu. Se începe cu achiziţionarea unui pachet minoritar de acţiuni, după care se preia peste 50% şi apoi, se dă acordul la marea fuziune.

Later edit: dupa cum spuneam, se incepe cu business-uri mai mici … MS e in tratative pentru Yahoo Search.

Blog Reactions

Un client sună la serviciul clienţi al unei reţele de telefonie mobilă şi întreabă:
- D-le, am auzit că de eclipsă se întunecă, dvs. ce tarife practicaţi … de zi sau de noapte?

Furtul de credit se poartă iar … cu şnur alb şi roşu. De data asta sub imaginea Orange.

Că tot am vorbit de transparenţă în business, mă întrebam de ce nu există şi la noi cataloage online cu profile de companii, dezvoltate pe lângă publicaţiile electronice de business, aşa cum sunt cele dezvoltate de către New York Times, BusinessWeek sau Reuters.

Ştiu! O să spuneţi că există multe alte surse din care se pot extrage informaţii minime, dar, din ce am văzut eu, predomină agregatoarele de anunţuri în care te pierzi tot selectând la facet-uri, plus că nici o sursă nu are organizată informaţia după un anumit standard, de obicei fiind aşa cum o introduce firma care vrea o minimă prezenţă online, ceea ce îngreunează procesul de informare.

Am observat că multe din firmele ce introduc anunţuri, în afară de descrierea domeniului de activitate, nu mai oferă nici un alt detaliu, în unele cazuri am observat că şi datele de contact lipsesc cu desăvârşire.

Îniţial, când am văzut pe wall-street.ro secţiunea Companii, am crezut că o să găsesc un catalog al firmelor despre care s-a scris în portalul respectiv, cu profilul acestora cât mai detalita, dar click-ând pe acea opţiune sunt afişate doar ştiri ce fac trimiteri la numite companii/firme.

Foto: Scott Beale (Laughing Squid)

La interviu:
- Sunteţi căsătorit?
- Nu.
- Ne pare rău, noi avem nevoie de persoane care sunt obişnuite să se subordoneze!

Studenţii

Experienţa este totul când vrei să avansezi profesional. Dar ce te faci când, student fiind, nu ai ocazia de a acumula experienţă pentru că eşti considerat din start pierdere de timp?

De câteva ori am fost pus în situaţia de a apela la câte o cunoştinţă pentru a beneficia de o adeverinţă de practică pentru facultate. Şi când spun adeverinţă de practică nu mă refer şi la practica propriu-zisă, pentru că firma respectivă ar fi pierdut timp şi bani pentru a mă lămuri pe mine. Alţii au insistat, cine avea relaţii găsea, cine nu … se mulţumea cu lucrări teoretice şi mult studiu.

Realitatea românească

Azi, când te duci la vreun interviu ţi se cere o anumită experienţă în domeniul în care doreşti să lucrezi. Aşa merg treburile pentru ocuparea de noi posturi. Dar companile care cer asta nu sunt dispuse să te pregătească pe tine sau pe alţii pentru job-ul dorit pentru că la fel: pierd timp, implicit bani.

Trebuie să fii un autodidact şi să le ştii pe toate. Deşi când cauţi un loc de practică, ca student, ţi se întoarce spatele pentru că este considerată o pierdere de timp. Mulţi nu văd avantajul unei astfel de posibilităţi. Îţi faci o imagine, atragi oameni de pe urma cărora poţi câştiga. Mulţi prind din mers şi practic, o dată integraţi în echipă, nu mai au nevoie de cine ştie ce training.

La un moment dat, am vorbit de oameni revoltati la locul de munca. Ei sunt rezultatul dezinteresului companiilor. Cândva au avut nevoie de câteva ore de practică pe săptămână, li s-a trântit uşa în nas, s-au descucat cum au putut şi au ajuns la concluzia că e normală atitudinea lor faţă de companiile la care lucrează, ca o răzbunare la atitudinea generală a companiilor.

IMM-urile

Firmele româneşti nu dau încă dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte informaţiile cu caracter public, iar de transparenţa actului de decizie nici nu se pune problema.

Dacă a-ţi deschide o afacere e foarte simplu, nu la fel de simplu se pun la dispoziţie şi informaţii despre afacerea respectivă. Pentru că, de obicei, patronii sunt indivizi care cred l-au luat pe Dumnezeu de picioare, iar ceea ce fac ei nu e de restul lumii. Acest timp de oameni sunt genul care îşi protejează ceea ce dobândesc de la alţii, nu prin munca proprie.

Lăsând la o parte afacerile de mici dimensiuni, de familie în majoritatea cazurilor, nici cele de nivel mediu nu realizează că transparenţa poate câştiga încrederea partenerilor de interes şi astfel poate îmbunătăţii relaţiile cu investitorii.

Transparenţa în cadrul IMM-urilor nu poate fi decât un motor pentru schimbarea internă şi un bun etalon pentru managementul riscului şi nicidecum o risipă de timp şi bani.

Dacă Microsoft ar cumpăra Yahoo! ca urmare a ofertei de cumpărare nesolicitate de săptămâna trecută, s-ar realiza cel mai mare take over din domeniul tehnologiei din ultimii ani, ultimul de acest fel fiind cel dintre HP şi Compaq Computers, în 2001. Sunt curios cum va reacţiona Google în urma acestui deal, având în vedere competiţia acestuia cu Microsoft (în ceea ce priveşte achiziţiile)!

Revin după o pauză de mai mult de o săptămână. Deocamdată cu câteva chestii pe scurt … la rece, pentru că unele sunt deja vechi de o săptămână, dar care merită toată atenţia:

Şi acum ca să ne mai descreţim frunţile servim după cum urmează:

Acum câteva zile căutam o locaţie pe Wikimapia şi, întâmplator, am dat peste o altfel de amprentă a stadionului Rapid pe hartă. Google Maps permite delimitarea locaţiilor, delimitare vizibilă şi în Wikimapia. Se pare că războilul fanilor continuă şi online, vandalismul din lumea reală fiind transpus în cea virtuală.

Bineînţeles, prima formă de vandalism online a fost hacking-ul, au urmat apoi insultele în comunităţile online clasice, ca forumuri şi grupuri de discuţii, iar fenomenul Web 2.0 a deschis noi piste pentru astfel de acţiuni.

Proiectele Wiki au devenit surse pentru transmiterea viruşilor informatici, cum a fost cazul Wikipedia, sau conţinutul articolelor din astfel de proiecte a fost modificat prin inserarea de imagini pornografice sau conţinut neadecvat - vezi iar cazul Wikipedia, pagina dedicată Bucureştiului.

Utilizatorii reţelelor sociale pot deveni ţinte uşoare ale actelor de vandalism virtual prin intermediul altor utilizatori. De multe ori, aceste acte de vandalism sunt cerute chiar de victime, prin postarea de imagini indecente sau prin expunerea unor idei contradictorii cu cele ale majoriăţii, depăşind limita decenţei.

Clasicul nigerian scam a migrat din căsuţele de mail în reţelele sociale, popularizarea site-urilor porno se face prin comment-uri în reţelele sociale, blogurile sunt invadate de splog-uri, iar phishing-ul este la modă. Acte de vandalism, ca violuri şi acte de terorism, au loc şi în comunităţile virtuale gen SecondLife.

Reţelele bazate pe video sharing permit expunerea actelor de vandalism online (vezi cazul tinerilor din Buzău), ceea ce influneţează joaca copiilor prin devieri de comportament. Nici nu mă mai miră agresitvitatea copiilor de azi în comportament şi în limbaj când li se serveşte gratuit, fără restricţii, episoade gen bătaie între fete la liceul Tomis din Constanţa, bătaie cu profa de info etc.

Datorită forumurilor, grupurilor de discuţii şi reţelelor sociale, cunoaştem cu 200 de persoane mai mult decât ar fi cunoscut bunicii noştii, persoane cu care interacţionăm pentru plăcere sau afaceri. Dar, implicit, ne expunem riscului de a fi bombardaţi cu spam-uri, mesaje care ne pot submina personalitatea sau care ne pot dărâma emoţional. Ştiu, există opţiunea de Private, dar majoritatea celor prezenţi cu un profil pe Internet vor să interacţioneze şi cu alţi oameni, nu numai cu cei pe care îi cunosc deja din lumea reală şi atunci totul este făcut Public.